REZIDENȚIAT, numele tău este UMILINȚĂ! VIITOR MEDIC despre BĂTAIA DE JOC din sistem: Tastăm coduri de boală pe de rost, dar nu mai știm medicația din resuscitare

„Am trecut prin rezidențiat ca printr-o mașina de spălat”, scrie tânăra căreia îi aparține jurnalul citat de senatorul USR Adrian Wiener, el însuși medic la Spitalul de Urgență Arad și membru al Comisiei de Sănătate din Senat. „Mulți ne întrebam dacă nu știam mai multe când am început… și majoritatea suntem siguri că, dacă ne-ar fi lăsat acasă 2 ani sa ne citim ghidurile și tratatele, am fi ieșit medici mai buni… chiar și așa cu experiența clinica. Pentru ca experiența clinică e o bătaie de joc… o glumă,” scrie viitorul medic.

Revolta sa, în pragul examenului de rezidențiat pe care urmează să-l susțină pe 18 noiembrie, alături de alți peste 8.000 de medici rezidenți, a făcut înconjurul rețelelor de socializare.

„Nu, nu dragi colegi coordonatori de rezidențiat, meseria nu se fură, căci lui Hipocrat și nu lui Hermes, patronul hoților, am depus noi jurământ de credință. În secolul XXI, meseria de doctor se transmite prin cunoștințe de valoare și mentorat, care să-l facă pe doctorul rezident mândru că și-a ales profesia”, este mesajul senatorului Adrian Wiener, din perspectiva unui coordonator de rezidențiat care își admonestează colegii pentru dezinteres și neimplicare.

„Ți se spune că ești ultimul din lanțul trofic”

Povestea incredibilă, despre birocrația, dezinteresul și bătaia de joc cu care se confruntă tinerii care vor să urmeze o meserie vocațională cu sacrificii și nopți nedormite pentru a salva vieți, vine pe fondul unei alte povești recente, a medicului rezident Eugen Țieranu, care l-a operat pe actorul și vedeta de televiziune Florin Busuioc.

Este povestea a peste 8000 de tineri care se luptă zilnic să facă față într-un sistem medical în care „ți se spune că treaba ta e să faci foi, ca ești ultimul din lanțul trofic, ți se scot ochii cu „pe vremea mea”, ești pus să plătești din buzunar că ai stricat un aparat (pe care nimeni nu te-a instruit sa îl folosești), ți se fac avansuri sau ești „îngropat” în birocrație… și medicul tău coordonator e Google, fiindcă nu ai pe cine sa intrebi și ajungi sa urăști spitalul și meseria și pe tine că ai ales așa ceva”.

„Nu sunt un erou, sunt un medic”

Mesajul tinerei rezidente, care face parte din noua generație de medici de la care sperăm o schimbare în sistem, este în aceeași linie ca cel al tânărului care l-a operat pe Florin Busuioc.

„Nu sunt un erou, sunt un medic, un om normal, care n-a făcut altceva decât să-și facă meseria. Nimic mai mult. Este meseria noastră, o facem cu plăcere, ori de câte ori suntem solicitați, la orice oră din zi sau din noapte. Pentru asta am învățat carte și pentru asta ne-am pregătit”, a spus, la acel moment Eugen Țieranu.

„Citesc în presă, despre rezidentul de la Craiova și mă bucur că există. Sunt mândră de el”, scrie și tânăra rezidentă.

„În schimb, aș dori să ofer și o altă perspectivă… a unor rezidenți din țara asta… Problema noastră nu e de viața și de moarte, într-un fel evident și dramatic care ar da bine la tv, însă pe termen lung exact așa e, pentru că rezidenții prost pregătiți, speriați, frustrați, nesiguri… devin medici. Așa că problema, există și trebuie cunoscută. Încep cu concluzia gândindu-mă că oricum sunteți ocupați.

Rezidențiatul din țara asta e o bătaie de joc!

Cunosc rezidenți ce salvează vieți. Rezidenți ce pleacă din țară, nu pentru salariu ci pentru a fi respectați, pentru că vor să simtă că fac parte din lumea medicală. Cunosc rezidenți ce vor să învețe și nu sunt învățați. Furăm meserie… asta este ceea ce sigur învățăm, cum să furăm”, mai adaugă viitorul medic în jurnalul său.

Nu ești lăsat să continui pentru că „nu are cine să te supravegheze”

Iată câteva fragmente din jurnalul care face o radiografie dură din interiorul unui sistem care, în loc să pregătească viitorii medici să salveze vieți, îi îngroapă în hârtii și birocrație:

„Rolul nostru în spital e să luptăm cu birocrația, să asigurăm bunul mers al lucrurilor, să facem foi peste foi, concedii, rețete și condici, pregătirea noastră desfășurându-se, în majoritatea timpului, după programul de lucru sau în gărzi, sub îndrumarea celor pe care îi ajutăm. Rareori, avem noroc de rezidenți mai mari sau medici cu pasiune care ne învață cât pot ei, dar o procedura, efectuată sporadic, nu e experiența clinică. E și mai rău când, în străinătate fiind, chiar ai practicat și, odată ajuns înapoi, nu mai ești lăsat să continui, că „nu avem destule”… că „n-are cine să te supravegheze”. Câți rezidenți NU au experiența clinică pentru că „dacă greșește” a fost prioritar în față lui „dacă reușește”… mai bine să nu știm”

Noi, la un moment dat, eram toți elevi silitori, studenti silitori; Copii, care și-au petrecut 18 ani din viața invatand pana sa ajungă rezidenți! Majoritatea, am intrat in rezidențiat la 24-25 de ani, in urma a zeci de examene trecute cu brio, vârsta la care, majoritatea se considera deja adulti.

(Unii) Ne-am sacrificat familiile, bazându-ne tot pe banii părinților când ne-am mutat in centrele universitare, am lăsat in urma prietenii, in repetate rânduri, de cate ori ne mutam in căutarea unui stagiu mai bun, plecam pentru stagii in străinătate, ne neglijăm viața personala, in dorința de a acumula maximul de cunoștințe in aceasta perioada. Uneori, avem surpriza de a nu ni se recunoaște acele stagii și ajungem la mila sistemului, dependenți de o decizie, o parafa. Tot la mila parafei coordonatorului suntem si atunci cand vrem sa ne detasam, sa schimbam stagii, sa ne luam din zilele de concediu legal sau sa plecam la congrese.

În 2016 visam la întocmirea unui caiet de responsabilități al rezidentului și un HOT line unde sa poți sa suni, când ești umilit, batjocorit, abuzat! Când îți vine sa sari pe geam sau sa pleci in lume, când nu știi ce sa faci…

Fiecare am început rezidențiatul gândindu-ne ca o sa fim mai bine pregătiți, am ales centre universitare care sa ne ofere sansa de a ne atinge potențialul, sperand sa întâlnim mentori care sa investească din timpul lor, sa ne învețe… însă mentorii noștri erau de la bun început supra solicitați de pacienți, policlinici, acte și hârtii, hărțuiți, grăbiți sa-și rezolve treaba in spital ca sa fuga și in alta parte, unii prost pregătiți și ei, unii bătrâni, încăpățânați și senili… Ma mustra conștiința sa vorbesc de rău niște oameni care fac și ei, ce pot, in sistemul asta defect. Și ma gândesc ca, in locul lor, nu am fi fost mai buni.

Acum se dă specialitatea… unii trec, caracterizați ca „cea mai proastă generație de până acum” de către profesorul formator, alții pică de emoție, din nedreptate sau pentru că sunt prost pregătiți… dar cine i-a pregătit… ce au în comun generațiile de proști pregătiți? Cardul de sănătate care a fost experimentat pe timpul nostru de pregătire, scrisul foilor în computer, „digitalizarea hoției” sau „exodul medicilor” ziceau reportajele TV. Toate acestea au lăsat goluri în sistem și nevoi în urmă cărora s-a diminuat calitatea și timpul de pregătire al rezidenților…. în așa hal, încât suntem toți „secretara specialist”, tastăm mai repede decât mulți IT-iști și știm coduri de boală/de concedii pe de rost… dar nu mai știm bine medicația din resuscitare…

În rezidențiat, am picat de pe picioare, slugarind prin spital, iar acum picăm la specializare. Ne-am plâns zadarnic… că suntem prea îngropați în birocrație că să învățam și medicină, prea ignorați și speriați. Picăm, pentru că suntem prost pregătiți… dar când să te pregătești? În concedii, în șomaj? Nu exact scopul rezidențiatului era să te pregătească?

Unii pică, fiindcă în emoția momentului spun prostii, prostii de care ei râdeau când povesteau că specialistul lor prins în secolu trecut susținea asta… și totuși la examen, de emoție, spun proști. Și cum să pici că spui proști? Păi de unde ai învățat prostiile alea? Sigur nu le-ai învățat din ghid.. sigur nu le-ai învățat când ai citit singur cărți downloadate de pe net… cum o ajuns informația proastă în mintea unui rezident dacă nu, băgată acolo exact de cel ce îl pregătea? Picăm , pentru că în goana după bani, reputații, funcții sau simplă goana de a satisface un număr prea mare de pacienți, rezidențiatul a devenit o un talmeș-balmeș din care ies medici doar cei norocoși. Pentru că viață noastră atârna de cele 20 de minute, în față unei comisii formată din 3 profesori contra unui/și un, singur rezident, fără dovadă video în caz de contestație. Anumiți rezidenți se simt vizați din start și pleacă cu premiza că vor pică, neavând dreptul de a se înscrie pentru examen în alte centre. Picăm, pentru că 20 de minute, pline de emoții și stress, pot să te facă șomer după 10-12 ani de studii.

Ce s-ar putea face? Pentru noi, nu știu… cu tristețe recunosc că nu putem da timpul înapoi, nu ne putem întoarce la 24 de ani, când eram optimiști, tineri, sănătoși și plini de pasiune, fericiți că am luat la Rezi ce ne doream — (examenul de Rezi e tot un fel de bătaie de joc. Știu „N” persoane ce or făcut medicină fiindcă voiau să fie cardiologi, interniștii, ați-ști, dar datorită notei de la examen au fost nevoiți să aleagă alte specialități).

Nu putem nici să zicem „ok, de mâine va învățam… va instruim cu pasiune, credem în voi, va lăsam să practicați, va ținem lumina, că voi să călcați pe urmele noastre și să deveniți mai buni” pentru că schimbările cer timp, iar noi nu mai avem timp. Contractele expiră peste câteva luni… și atunci ce facem? Rămânem fără salar, din nou pe banii părinților, unii deja cu familii în spate, cu copii de întreținut… și tocim din toată puterea, până la noul examen de specialitate, sperând să avem mai mult noroc.

Am dori că, din următoarea publicație privind organizarea examenului, să dispară obligativitatea de a susține examenul de specialitate în centrul universitar în care s-a desfășurat minim 75% din stagii. Măcar la final, să luăm în considerare muncă enormă depusă de un rezident, gărzile epuizante și, în unele cazuri, teroarea impusă de cei ce ar trebui să ne călăuzească. Despre tematică învechită din unele specialități, prea stufoasă din altele, s-a mai scris și de către alți colegi și subscriu și eu, însă fără prea multă speranța. În final aș vrea să menționez că „pe vremea lor” nu erau ghiduri europene sau americane, în România, nici explorările paraclinice de acum, nici tratamentele inovatoare, însă acestea s-au adăugat rând pe rând în tematică de examen, fără a se scoate nimic.”

8.420 de candidați s-au înscris pentru cele 4.987 de locuri scoase la concurs (4.357 de locuri pentru domeniul medicină, 405 pentru medicină dentară și 225 pentru farmacie), la nivel național, pentru Concursul de admitere în rezidențiat care va avea loc, pe 18 noiembrie, în 6 centre din țară – București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu-Mureș și Timișoara.